Timbrul de mediu: Plumb nu susţine transformarea în taxă de un ban pe litrul de combustibil. Iniţiatorii nu vor lucrări de canalizare din banii de înmatriculare

Timbrul de mediu: Plumb nu susţine transformarea în taxă de un ban pe litrul de combustibil. Iniţiatorii nu vor lucrări de canalizare din banii de înmatriculare

Timbrul de mediu Plumb nu susţine transformarea în taxă de un ban pe litrul de combustibil. Iniţiatorii nu vor lucrări de canalizare din banii de înmatriculare

Taxa de poluare de un ban pe litrul de combustibil cumpărat, propusă de senatorii liberali Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea pentru înlocuirea timbrului de mediu, nu ar fi o taxă de poluare, ci pe consum, ce nu serveşte principiului „poluatorul plăteşte”, a declarat la Oradea, Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

„Din punct de vedere tehnic, al Ministerului Mediului, taxarea combustibilului nu este o taxă pe principiul poluatorul plăteşte, ci este o taxă pe consum. Iar taxa pe consum nu este în domeniul de aplicare al Ministerului Mediului. Acest minister doreşte ca prin politicile de înnoire a parcului auto şi aplicarea acestui tip de taxare, timbrul de mediu, să respectăm principiul poluatorul plăteşte şi să putem să reducem impactul negativ al emisiilor de gaze cu efect de seră”, a afirmat ministrul, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.ro.

Rovana Plumb a mai anunţat că la sfârşitul lunii octombrie se va face o primă analiză şi o evaluare a efectelor implementării timbrului de mediu. Senatorii PNL de Bihor Cristian Bodea şi Valeriu Boeriu au anunţat joi că vor depune o interpelare către ministrul Mediului nemulţumiţi de refuzul Guvernului de a susţine adoptarea iniţiativei lor legislative. „Este un răspuns de sezon, adică un fel de ghiveci, din care putem deduce că ori Guvernul nu înţelege, ori nu îi pasă. Ni se spune că astfel vor fi mai puţini bani la Fondul de Mediu, fond ce se ocupă de multe lucruri: de casa verde, spaţii verzi, de împăduriri, de canalizare, de alunecări de teren… Sigur, trebuie să fie făcută şi canalizarea, dar nu cred că din taxa de primă înmatriculare”, a declarat senatorul Boeriu.

Proiectul de lege a fost depus în luna aprilie şi propune transformarea taxei/timbrului de mediu în taxă de poluare de un ban pe litru de carburant, plătibilă de către toţi cei care poluează. Banii colectaţi ar urma să ajungă la Fondul de Ameliorare pentru Împăduriri, pentru a contracara poluarea. Cei doi liberali consideră timbrul de mediu drept „inechitabil” şi „controversat”.

Anunțuri

Recuperare timbru de mediu https://timbrudemediu2013.wordpress.com

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s