Taxa pe poluare este ILEGALA in UE

Taxa pe poluare este ILEGALA in UE

Taxa pe poluare este ILEGALA in UELegislatia romana a instituit, incepand de la 1 iulie 2008, o taxa pe poluare care trebuie sa fie platita cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania.

Reglementarea mentionata nu face distinctie intre vehiculele fabricate in acest stat membru si cele produse in strainatate. De asemenea, aceasta nu face distinctie intre vehiculele noi si vehiculele de ocazie, explica in hotararea sa de joi Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg, potrivit Mediafax.

Domnul Nisipeanu a inmatriculat in Romania un autovehicul de ocazie cumparat in Germania. Acest vehicul, inmatriculat in Germania in anul 1997, are o capacitate cilindrica de 1 597 centimetri cubi si respecta norma de poluare Euro 2.

Pentru a putea sa inmatriculeze acest vehicul in Romania, domnul Nisipeanu a platit, la data de 1 februarie 2010, suma de 4431 de lei ca taxa pe poluare. Apreciind ca taxa este contrara dreptului Uniunii, a solicitat restituirea sumei platite.

Tribunalul Gorj, sesizat cu litigiul, a adresat Curtii de Justitie a UE mai multe intrebari cu privire la compatibilitatea legislatiei respective cu dreptul Uniunii.

Prin hotararea pronuntata joi, 7 iulie, Curtea UE aminteste ca, astfel cum a stabilit deja in cauza Tatu, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul ca autovehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzura importante sunt supuse, in pofida aplicarii unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a tine seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piata, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o astfel de sarcina fiscala. In aceste conditii, reglementarea mentionata are ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre.

Curtea arata ca aceleasi consideratii se impun si in ceea ce priveste regimul de impozitare prevazut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificata prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si, respectiv, OUG nr. 117/2009.

Astfel, toate aceste modificari a OUG nr. 50/2008 mentin un regim de impozitare care descurajeaza inmatricularea in Romania a unor autovehicule de ocazie cumparate din alte state membre si care se caracterizeaza printr-o uzura si o vechime importante, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o asemenea sarcina fiscala.

Curtea aminteste de asemenea ca obiectivul protectiei mediului – invocat de guvernul roman pentru justificarea taxei – si care se materializeaza in faptul, pe de o parte, de a impiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulatia in Romania a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 si Euro 2 si care au o capacitate cilindrica mare, si, pe de alta parte, de a folosi veniturile generate de aceasta taxa pentru finantarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet si mai coerent aplicand taxa pe poluare oricarui vehicul de acest tip care a fost pus in circulatie in Romania. O astfel de taxare, a carei punere in aplicare in cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibila, nu ar favoriza piata nationala a vehiculelor de ocazie in detrimentul punerii in circulatie a vehiculelor de ocazie importate si ar fi, in plus, conforma principiului poluatorul plateste.

Anunțuri

Recuperare timbru de mediu https://timbrudemediu2013.wordpress.com

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s