GUVERNUL A CEDAT:TIMBRU DE MEDIU SE RECUPEREAZA TOT ODATA SI NU IN 5 ANI

Deciziile luate în ultimii ani de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul taxelor de poluare, care incriminau măsura considerând-o discriminatorie şi contrară reglementărilor europene în vigoare, au determinat Ministerul Mediului să emită un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care încearcă să repare neajunsurile produse contribuabililor, returnându-le integral sumele încasate pe diferitele taxe de poluare auto, dar numai în situaţia în care acestora nu li s-a returnat deja diferenţa dintre taxa de poluare şi timbrul de mediu.

justitie romaniaÎn sprijinul solicitării de aprobare a actului normativ, Ministerul Mediului a invocat faptul că, până în prezent, CJUE s-a pronunţat deja în şase cazuri împotriva statului român, pe rolul curţii existând alte patru procese similare.

„Având în vedere că, în toate cauzele în care CJUE s-a pronunţat până în prezent (C-402/09, Tatu şi C-263/10, Nisipeanu, C-97/13, Câmpean şi C-214/13, Ciocoiu, C-331/13, Nicula, C-76/14, Manea), hotărârile sunt defavorabile României, este necesară promovarea proiectului de act normativ, elaborat pentru a remedia aspectele sesizate de CJUE. (…) Pe de altă parte, pe rolul CJUE sunt în prezent alte 4 cauze care au ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de instanţe din România în ceea ce priveşte interpretarea legislaţiei europene în raport cu modalitatea de restituire a taxei pentru emisiile poluante prevăzută de OUG nr.8/2014”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ. Ca atare, ministerul propune aprobarea „procedurii de efectuare a plăţii sumelor reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi dobânzile calculate până la data plăţii integrale”, urmând ca, în 45 de zile de la intrarea în vigoare a proiectului de ordonanţă, ministrul mediului să emită ordinul aferent.

Astfel, OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, se modifică în sensul că persoanele „care au achitat taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia prin cerere adresată organului fiscal competent” (alin 1 al art. 12 – n. red.).

Un gând despre &8222;GUVERNUL A CEDAT:TIMBRU DE MEDIU SE RECUPEREAZA TOT ODATA SI NU IN 5 ANI&8221;

  1. Pingback: GUVERNUL A CEDAT:TIMBRU DE MEDIU SE RECUPEREAZA TOT ODATA SI NU IN 5 ANI | Timbru de mediu 2014-2015/Recuperare/evitare .Telefon 0762529820

Recuperare timbru de mediu https://timbrudemediu2013.wordpress.com

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s