Timbrul de mediu, restituit integral! Cum puteţi primi banii

Timbrul de mediu, restituit integral! Cum puteţi primi banii

Dacă aţi apucat să vă plătiţi timbrul de mediu atunci când v-aţi înmatriculat maşina, mai există o şansă să vă luaţi banii înapoi.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor propune restituirea integrală a taxei plătite pentru prima înmatriculare a autoturismelor în România. Este vorba despre Proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Proiectul este supus dezbaterii publice. Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii, propuneri sau sugestii, până pe 26 iulie, la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Fondului pentru Mediu, Direcţia Juridică.

Potrivit notei de fundamentare pentru proiectul de faţă, motivele pentru care a fost făcută această propunere ţin de necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în două cauze, în care s-a considerat nejustificată această taxă. De asemenea, statul încearcă acum să evite declanşarea unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene.

Astfel, toţi cei care au plătit taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor în vigoare la momentul înmatriculării, pot solicita restituirea acesteia prin cerere adresată organului fiscal competent.

Sumele de restituit se actualizează cu dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei de poluare şi prezent. Banii vor fi înmânaţi numai titularului obligaţiei de plată, pe parcursul a cinci ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20 la sută din valoarea acestora. Cererile de restituire vor fi soluţionate în termen de 90 de zile de la înregistrare. De asemenea, sumele de restituit se actualizează cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, la data emiterii deciziei de restituire.

În procesele în curs de judecată, având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reclamantul poate renunţa la judecarea cauzei, în condiţiile Legii nr. 134/2010 – Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Taxă încasată ilegal

La această oră, statul dă înapoi doar diferenţa dintre taxa auto şi timbrul de mediu, dar, potrivit unei decizii din 2014, a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, statul are obligaţia de a rambursa integral timbrul de mediu încasat ilegal.

Taxa de poluare a fost introdusă în anul 2012 şi trebuia plătită de toţi cei care îşi cumpărau o maşină înmatriculată în România, înainte de 1 ianuarie 2007. Taxa era calculată în funcţie de capacitatea cilindrică, vechimea maşinii şi coeficientul de poluare. Ulterior, în luna martie 2013, taxa a fost înlocuită de timbrul de mediu care este plătit o singură dată pentru un autoturism, atunci când acesta se află la prima înmatriculare în România sau pentru maşinile rulate pentru care nu a fost achitată nicio taxă de poluare sau înmatriculare.

Potrivit calculelor reprezentanţilor Ministerului Mediului, statul ar trebui să restituie pe cale administrativă peste 2,4 milioane de lei.

Recuperare timbru de mediu https://timbrudemediu2013.wordpress.com

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s