Atentie : Timbrul de mediu 2017. Anul viitor se va plăti mai mult pentru această taxă

Cursul de schimb valutar leu-euro stă la baza calculării valorii în lei a timbrului de mediu, taxă ce trebuie plătită, de obicei, de către proprietarii de noi mașini. Este vorba, mai exact, de cursul stabilit de Banca Centrală Europeană în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent.

„Valoarea în lei a timbrului se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. În acest an, prima zi lucrătoare din luna în cauză a fost 3 octombrie, iar la data respectivă cursul de schimb valutar leu-euro a fost de 4,4505 lei. Acesta a apărut în Jurnalul Oficial al UE din 4 octombrie și este mai mare decât cel stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie 2015 (4,4159 lei). Concret, creșterea este de 0,784%.

Prin urmare, cursul de schimb valutar ce va fi folosit în 2017 la calcularea timbrului de mediu este mai mare decât cel utilizat pentru anul 2016, ceea ce înseamnă că anul viitor proprietarii de noi mașini vor plăti mai mult pentru această taxă. De exemplu, la o valoare a timbrului de mediu de 1.000 de euro, un proaspăt proprietar ar plăti anul acesta 4.415,9 lei, însă în 2017 ar plăti 4.450,5 lei, adică cu 34,6 lei mai mult.

„Organul fiscal competent calculează cuantumul timbrului, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul ale timbrului, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat”, prevede OUG nr. 9/2013, cu precizarea că taxa se achită într-un cont special deschis la unitățile Trezoreriei Statului. Dovada de plată se prezintă la înmatriculare sau la transmiterea dreptului de proprietate.

Timbrul de mediu încă se aplică, deși a fost declarat ilegal

În principal, timbrul de mediu trebuie achitat statului la prima înmatriculare în România a unei mașini, indiferent că aceasta este nouă sau veche, sau la prima vânzare în țară a unui autoturism deja folosit (și pentru care nu s-a achitat nicio taxă de poluare la momentul primei înmatriculări). Totodată, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 prevede și alte situații mai rar întâlnite în care taxa este datorată.

Recuperare timbru de mediu https://timbrudemediu2013.wordpress.com

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s