|
||||
|
Noi te ajutam sa recuperezi taxa de mediu. Solicitati informatii acum!
Noi te ajutam sa recuperezi taxa de mediu. Solicitati informatii acum!
Recupereaza timbrul de mediu – Vezi aici daca esti eligibil
Noi te ajutam sa recuperezi taxa de mediu. Solicitati informatii acum!
București – Deschis astăzi · 09:00–17:00
-
Intrebari frecvente
-
Evitare Timbru de mediu
-
Timbru de mediu
Restituirea timbrului de mediu . Hotarare castigata in 2017 Restituirea timbrului de mediu
”Reclamantul a achiziționat la 12.03. 2015 un autoturism second hand marca F…, cu număr de identificare ZFAxxxxxxxxxxxx39, an de fabricație 1997, adus din Italia, iar pentru înmatriculare în România a plătit timbru de mediu în cuantum de 3312 lei.
Reclamantul s-a adresat instituției pârâte pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport cu prevederile europene, însă i s-a comunicat că taxa este legal plătită și nu poate fi restituită.
Prin urmare, în cauză, reclamantul contestă refuzul nejustificat de restituire a sumei, fiind incidente, astfel, prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit articolului 4 din OUG nr. 9/2013, forma în vigoare la data achitării sumei a cărei restituire se solicit, obligația de plată a timbrului de mediu pentru autovehicule intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România…
Vezi articolul original 2.976 de cuvinte mai mult
Restituirea timbrului de mediu . Hotarare castigata in 2017 Restituirea timbrului de mediu
”Reclamantul a achiziționat la 12.03. 2015 un autoturism second hand marca F…, cu număr de identificare ZFAxxxxxxxxxxxx39, an de fabricație 1997, adus din Italia, iar pentru înmatriculare în România a plătit timbru de mediu în cuantum de 3312 lei.
Reclamantul s-a adresat instituției pârâte pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport cu prevederile europene, însă i s-a comunicat că taxa este legal plătită și nu poate fi restituită.
Prin urmare, în cauză, reclamantul contestă refuzul nejustificat de restituire a sumei, fiind incidente, astfel, prevederile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit articolului 4 din OUG nr. 9/2013, forma în vigoare la data achitării sumei a cărei restituire se solicit, obligația de plată a timbrului de mediu pentru autovehicule intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s‑a restituit proprietarului valoarea reziduală a [timbrului de mediu pentru autovehicule] […];
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, [taxa pe poluare] sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s‑a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, [taxei pe poluare] sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă timbrul de mediu a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de textul de lege anterior invocat contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene – art. 110, urmând ca analiza dispozițiilor OUG nr.9/2013 incidente speței să aibă în vedere și prevederile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005, și jurisprudenței Curții de Justiție.
Prin Hotararea din 9 iunie 2016 in cauza C-586/14, Curtea de Justiție a stabilit că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că:
– nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă;
– se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.
În adoptarea acestei hotărâri, Curtea a reținut că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. El vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produse care provin din alte state membre (Hotărârea din 14 aprilie 2015, Manea, C‑76/14, EU:C:2015:216, punctul 28 și jurisprudența citată).
În acest sens, articolul 110 primul paragraf TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare.
Se mai subliniază că articolul 4 litera c) din OUG nr. 9/2013 scutește de plata timbrului de mediu transcrierea dreptului de proprietate asupra vehiculelor rulate naționale a căror înmatriculare în România a determinat deja plata taxei speciale, a taxei pe poluare sau a taxei pentru emisiile poluante, cu excepția cazurilor, prevăzute la litera d) a acestui articol, în care o instanță română a dispus restituirea taxei respective pentru un anumit vehicul.
În această privință, având în vedere jurisprudența Curții în cauzele referitoare la taxa pe poluare percepută în temeiul OUG nr. 50/2008 și la taxa pentru emisiile poluante percepută în temeiul Legii nr. 9/2012, astfel cum a fost în parte suspendată prin OUG nr. 1/2012 (înmatricularea autovehiculelor în perioada 13 ianuarie 2012-1 ianuarie 2013), că aceste taxe erau incompatibile cu articolul 110 TFUE (Hotărârea din 7 aprilie 2011, C‑402/09, EU:C:2011:219, Hotărârea din 7 iulie 2011, C‑263/10, nepublicată, EU:C:2011:466, și Ordonanța din 3 februarie 2014, C‑97/13 și C‑214/13, nepublicată, EU:C:2014:229), în mod analog, taxa specială trebuie considerată incompatibilă cu articolul 110 TFUE din moment ce prezenta caracteristici identice cu cele ale OUG nr. 50/2008, incompatibile cu acest articol (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2015, C‑76/14, EU:C:2015:216, punctul 45). Taxa pentru emisiile poluante percepută în temeiul Legii nr. 9/2012, în versiunea aplicabilă de la 1 ianuarie 2013 până la 15 martie 2013, este și ea incompatibilă cu articolul 110 TFUE din cauza modalităților sale de percepere și în special a faptului că nu era percepută decât pentru vehiculele rulate naționale pentru care nu a fost achitată niciuna dintre taxele de înmatriculare a vehiculelor care fuseseră în vigoare anterior în România (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2015, C‑76/14, EU:C:2015:216, punctele 47-50).
Se argumentează că s-a statuat deja de către Curte că un regim de taxare care prevede că autovehiculele rulate care au fost supuse unor asemenea taxe incompatibile cu dreptul Uniunii vor fi scutite de o nouă taxă, în speță timbrul de mediu, este incompatibil cu articolul 110 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2015, Manea, C‑76/14, EU:C:2015:216, punctele 47-51).
Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, valoarea taxei percepute cu ocazia înmatriculării unui autovehicul se încorporează în valoarea acestui autovehicul. Atunci când un autovehicul înmatriculat cu plata unei taxe într‑un stat membru este ulterior vândut ca autovehicul rulat în acest stat membru, valoarea sa de piață include valoarea reziduală a acestei taxe. Dacă valoarea taxei aplicate la data înmatriculării unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură depășește valoarea reziduală menționată, se încalcă articolul 110 TFUE (Hotărârea din 19 decembrie 2013, X, C‑437/12, EU:C:2013:857, punctele 30 și 31, precum și jurisprudența citată).
S-a învederat că, în aceste condiții, o taxă incompatibilă cu dreptul Uniunii, precum cele menționate la punctul 35 din prezenta hotărâre, trebuie să fie restituită cu dobândă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 aprilie 2013, C‑565/11, EU:C:2013:250, punctele 20 și 21, precum și Hotărârea din 15 octombrie 2014, C‑331/13, EU:C:2014:2285, punctele 27 și 28), iar valoarea sa trebuie, în consecință, considerată ca nemaifiind încorporată în valoarea de piață a autovehiculelor cărora li se aplică această taxă. Întrucât valoarea reziduală a taxei menționate în valoarea acestor vehicule este egală cu zero, ea este, prin urmare, în mod necesar inferioară noii taxe, în speță timbrul de mediu, aplicată unui autovehicul rulat importat de același tip, având aceleași caracteristici și aceeași uzură (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 aprilie 2015, C‑76/14, EU:C:2015:216, punctul 50).
Este necesar să se considere însă că valoarea reziduală a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii încetează să fie încorporată în valoarea de piață a unui vehicul din moment ce proprietarul acestui vehicul dispune, în temeiul acestui drept, de posibilitatea de a obține restituirea acestei taxe, independent de faptul că ea a fost sau nu a fost efectiv restituită la data vânzării vehiculului menționat.
Curtea a concluzionat că această simplă posibilitate este de natură să îi încurajeze pe proprietarii vehiculelor rulate românești vizate să propună pentru aceste vehicule, chiar dacă taxa vizată nu a fost încă restituită, un preț de vânzare care să nu țină seama de taxa respectivă. Or, în cazul în care taxa nu a fost încă restituită, cumpărătorii vehiculelor menționate vor fi, în temeiul articolului 4 litera c) din OUG nr. 9/2013, scutiți de timbrul de mediu. În schimb, vehiculele rulate importate dintr‑un alt stat membru vor fi invariabil supuse timbrului de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013 la înscrierea în România a dreptului de proprietate asupra acestor vehicule.
Astfel, o scutire precum cea rezultată din această dispoziție este de natură să ofere un avantaj concurențial vehiculelor rulate prezente deja pe piața românească și, în consecință, să descurajeze importul de vehicule similare din alte state membre.
Însă, normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, după cum rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții Europene de Justiție, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Prevederile constituționale arătate și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană relevă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat și prin introducerea art. 4 lit. c din O.U.G. nr. 9/2013 norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar.
Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio Costa v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).(…)
În consecință, judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale în așa fel încât drepturile prevăzute în Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
În aceste condiții, este evident, după cum s-a arătat, că normele interne ce reglementează obligația de plată a timbrului de mediu la înmatricularea autoturismelor second-hand contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt și organele fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrar normelor dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumată de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Drept consecință, argumentele prezentate impun concluzia că timbrul de mediu, în forma în care a fost reglementat, nu este datorat, așa încât nu există nici un impediment pentru restituirea acestuia.
Relativ la dobânda solicitată, este de relevat că, potrivit art. 1 alin. 1 – 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală, părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât și pentru întârzierea la plata unei obligații bănești; dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie, iar dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.
Conform art. 2 din același act normativ, în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Se stipulează, de asemenea, că rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a B.N.R., care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administrație al B.N.R., în timp ce rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale (art. 3 alin. 1 și 2).
In cauză, sunt incidente în parte dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la data achitării timbrului de mediu, potrivit cu care se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ca și prevederile art. 124 ce statuează că pentru sumele de restituit sau rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege; acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, iar nivelul dobânzii este cel prevăzut de art. 120 alin. 7.
In acest context, este de evidențiat că, potrivit art. 70 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, cererile depuse de contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de organul fiscal în termen de 45 zile de la înregistrare.
Rezultă, din coroborarea textelor legale arătate că, pentru sumele de restituit prevăzute de art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se datorează o dobândă legală penalizatoare, al cărei cuantum este strict reglementat prin dispozițiile legale, numai că, în ceea ce privește data de la care se calculează dobânda, C.J.U.E., prin Hotararea din 18 aprilie 2013, a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
S-a argumentat că dintr‑o jurisprudență constantă reiese că dreptul de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii reprezintă consecința și completarea drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului Uniunii care interzic astfel de taxe. Statul membru este, așadar, obligat, în principiu, să ramburseze taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii (Hotărârea din 6 septembrie 2011, Lady & Kid și alții, C‑398/09, precum și Hotărârea din 19 iulie 2012, Littlewoods Retail și alții, C‑591/10, punctul 24), iar justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei.
S-a învederat că CJUE a stabilit deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi, însă aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii, dar principiul efectivității, care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, a fost încălcat.
Drept consecință, și în această situație, instanța va face aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar.
De asemenea, în Cauzele C-200/14 și C-288/14 , CJUE a pronunțat, la data de 30 iunie 2016, o hotărâre preliminară prin care a statuat că principiul cooperării loiale trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să adopte dispoziții care supun rambursarea unui impozit care a fost declarat contrar dreptului Uniunii printr‑o hotărâre a Curții sau a cărui incompatibilitate cu acest drept rezultă dintr‑o astfel de hotărâre unor condiții care privesc în mod specific acest impozit și care sunt mai puțin favorabile decât cele care s‑ar fi aplicat, în lipsa lor, unei asemenea rambursări, respectarea acestui principiu trebuind să fie verificată în speță de instanța de trimitere.
Principiul echivalenței trebuie să fie interpretat, în viziunea CJUE, în sensul că se opune ca un stat membru să prevadă modalități procedurale mai puțin favorabile pentru cererile de rambursare a unei taxe care sunt întemeiate pe o încălcare a dreptului Uniunii decât cele aplicabile acțiunilor similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern, iar principiul efectivității trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare cu dobândă a taxelor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii al căror cuantum a fost constatat prin decizii judecătorești executorii, precum sistemul în discuție în litigiul principal, care prevede o eșalonare pe cinci ani a rambursării acestor taxe și care condiționează executarea unor astfel de decizii de disponibilitatea fondurilor încasate în temeiul unei alte taxe, fără ca justițiabilul să dispună de posibilitatea de a constrânge autoritățile publice să își îndeplinească obligațiile dacă acestea nu și le îndeplinesc de bunăvoie.
Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederile interne, efectul direct al hotărârii constituind obligația statului român și a autorităților fiscale la restituirea uno ictu a taxelor auto nelegal colectate, sub rezerva executării silite ce nu mai poate fi temporizată prin invocarea de către stat a lipsei de fonduri.
În esență, mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești date pentru protecția unui drept conferit de dreptul Uniunii, nu este considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Prin urmare, după rămânerea definitivă a hotărârii, organul fiscal nu mai poate recurge la eșalonarea plății timbrului de mediu.
Așa fiind, având în vedere cele expuse, instanța urmează a admite cererea formulată și a obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 3312 lei, achitată cu titlu de timbru de mediu, cu dobânda legală calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă pentru că numai astfel se poate realiza o justă și completă reparație a prejudiciului încercat de acesta, aflat într-o situație în care i s-a produs o pagubă prin acțiunea culpabilă a organului fiscal al statului.” (Tribunalul Tulcea, Sentința civilă nr. 1161/8 iulie 2016, http://www.rolii.ro)
Recuperare TIMBRUL DE MEDIU . Timbrul De Mediu in 2017 a fost eliminat 